Ghirlandei 4

vineri, iunie 25, 2004

Sunt cu musca pe caciula: Cezar a sugerat sa trimit mail-uri la toti, ca nu se stie daca lumea mai citeste blogul si cat de des. Dar trebuia sa public si aici o nota:

Deci, locul intalnirii: Piata Operei, Timisoara, la bancile din parculetul de langa porumbei- sugerat de Cezar. Daca ploua, sub stresina la McDonald's in aceeasi zona. Dar nu intram acolo ca am oroare!

Data si ora: duminica 27 iunie, ora 19:00

Jozsi a sugerat o destinatie pentru dupa ce ne intalnim, multumim mult, sa vedem ce iese.

In alta ordine de idei, felicitari fetelor voastre!
Dar dupa aia trageti-le un pic de urechi si trimiteti-le la plimbare si la discoteca, ca premiile si locurile fruntase n-ajuta la nimic in viata. Antrenamentul asta te face workaholic si nu e sansa sa te vindeci dupa aia. V-o spune batrana Gabi...

Eu pe fiu-meu cand l-am vazut ca o ia pe panta asta a premiilor si ambitiei l-am franat si l-am trimis la baschet si la cercetasi. Cu fiica-mea n-a fost problema- ea n-are ambitii de astea, sau e prea comoda ca sa le puna in fapta.

La buna vedere!

# Gabriela @ 12:56 p.m.

Sunt Silvi.
Cezar, o felicit si eu pe Alida pentru munca depusa si rezultatul obtinut la admiterea in liceu. Fetele noastre au invatat foarte mult. (bineinteles si ceilalti). Parerea mea este ca in o parte din acest timp ar fi trebuit sa-si traiasca varsta adolescentei si sa aiba la scoala libertatea si bucuria de a avea un 10 la matematica si note mai mici la altele (sau invers) si sa nu existe goana acesata dupa note.
Nu stiu daca am dreptate, dar timpul sigur va da un raspuns acestei probleme si sper ca vom fii in stare sa-l descifram.
Cezar, ce stiu eu despre tine este ca ai fost intotdeauna printre cei mai buni si asta conteaza cel mai mult.
Se pare ca odata cu venirea verii conversatiile voastre (nu am indraznit sa scriu "noastre") electronice s-au rarit. Eu urmaresc aproape zilnic ce se mai scrie. Gabi ti-am urmarit toate aventurile si te felicit pentru activitatile tale iesite din comun, care evident iti dau satisfactii.
Eu de fapt am accesat blogul ca sa aflu ora si locul de intilnire pentru duminica. Tuturor cele bune. Pa.

# Lia Szasz @ 12:43 p.m.

Sunt Silvi.

# Lia Szasz @ 12:27 p.m.

marți, iunie 22, 2004

Servus fratilor! E bine aici acasa, dar iar am de lucru pana peste cap. M-au prins de odihnita la vechiul meu serviciu! O data m-am gandit ca daca mor, poate voi avea parte de odihna. Dar dupa aceea m-a fulgerat alt gand: dar daca si pe lumea ailalta e tot asa mult de lucru? Cezare, cum se ia ergofobia aia a ta? Nu poti sa-mi dai un pic si mie?

Si o intrebare: cine stie un loc frumos in care putem bea o bere si sta la taclale duminica seara in Timisoara? N-o sa am eu mult timp, dar tare mi-ar place sa va vad macar pe unii dintre voi!

# Gabriela @ 3:13 p.m.

marți, iunie 15, 2004

Ura, fratilor, de azi nu mai dorm sub pod!
Sunt fericita chiriasa a unui apartament cu una camera in Luxemburg la oras.
Adica e ceva gen periferie, un fost sat legat de oras si care a devenit zona rezidentiala si care se cheama Beggen. A ce va suna? a Bega? si mie. Si pe partea cealalta a soselei am si un râu!
Pat nu am inca, dar sper sa-mi cumpar azi un pat pliant de gradina care e in oferta exceptionala la supermarketul de dincolo de parc. Mai multe despre aventurile de ieri pe Gabrielia.
Daca aveti drum pe aici, va astept. Dupa 15 iulie. Intentionez sa cumpar mai multe saltele si paturi pliante, ca sa pot face fata. Dar maine seara plec spre casa, cu o halta la München si una la Clara.
Va imbratisez cu drag!

# Gabriela @ 2:33 p.m.

vineri, iunie 11, 2004

Azi dimineata dulapurile si autobuzele au devenit si ele "trucs".
Pentru ca Cezar a intrebat ce limba se vorbeste aici, raspunsul e germana franceza si luxemburgheza (un fel de svabeasca pocita care a devenit limba nationala si se invata la scoala). Lumea de afaceri e francofila. Guvernul si institutiile aferente sunt germanofile. Daca nu le stii pe amandoua ai dificultati. De pilda, soferul de culoare pe care l-am intrebat azi dimineata in franceza daca autobuzul trece pe Avenue Kennedy a facut ochii mari. Am incercat in germana si a mers.

La institut se mai si scrie in engleza. Dar de vorbit...nu prea.

Si cine-a zis ca nu se poate si mai rau?
Azi-noapte am avut in camera o babuta care s-a culcat pe jos fiindca nu indraznea sa se urce in patul de la etaj. Se mutase fortat din alta camera deoarece au primit un tip acolo. Acum am auzit ca exista si posibilitatea de a fi repartizat intr-o camera mixta.
La inceput m-am gandit ca am mai dormit noi la prici si altadata cu totii la gramada si n-am murit, dar cand m-am intalnit aseara cu un negru spatos si mirositor pe culoar m-am razgandit: nu sunt chiar atat de deschisa la minte!

Si ia mai ziceti si voi ceva! ca tot bombanesc aicea singura!
De pilda Clara si Mioara, ce ziceti de o vizita inopinata pentru stimularea blogaielii?
Saptamana viitoare, sa zicem? Aduc paprica usturoaie cu mine!

# Gabriela @ 3:39 p.m.

joi, iunie 10, 2004

Am ajuns indarat in Luxemburg, la "trucs". Era mai bine la "Klamotten", dar nu e dupa mine ce si cum. M-a si intrebat vamesul din Hamburg: "Cu ce ocazie pe la noi, prin Germania?"
Asta dupa ce la plecare nu m-au lasat sa zbor spre Lituania fiindca nu aveam viza de Lituania. La ei in caiet scria ca trebuie! Ce daca astia au intrat in UE la 1 mai? Noi n-am primit nimic scris!
M-au trimis inapoi din aeroport. Viziunea era cat se poate de neagra. Sa ma intorc inapoi- n-aveam unde dormi. In plus, toti cei 500 si ceva de euro cheltuiti pe bilete de tren si avion trebuia sa-i suport eu- de vreme ce nu mai ajungeam la intalnire! Si pe urma, oprobiul partenerilor! Am sunat-o pe sefa de proiect din Lituania, s-o intreb daca ma poate ajuta. A zis ca nu crede. Bun, atunci sa ma intorc. Dar n-aveam unde dormi!

Deja antrenata in folosirea de chioscuri Internet ciudate prin gari, aeroporturi si Youth Hostel-uri, am bagat doi euro in masina si am aflat ca exista 2 Youth Hosteluri si un Backpackers Station in Hamburg. Am notat adrese, numere de telefon, si am plecat spre oras. Am lasat bagajul mare (adica tot avutul meu, cu care trebuia sa circul ca melcul cu casa in spinare) la gara, intr-o caseta. Dupa o noapte in tren (cu o pauza de o ora la Liege, unde am fost tinta tuturor cersetorilor din gara vreme de o ora!), nu prea eram in forma. Visul meu de a fi printre prieteni si de a avea o camera si un dus al meu pentru 4 zile se naruise. Cred ca imi facusem prea multe vise! Singura decizie de care am fost in stare a fost sa ma urc intr-un autobuz cu etaj pentru un tur de Hamburg. Intr-o ora, am zis eu, mintea mi se va limpezi si genunchii se vor intari. Cred ca va intrebati daca nu m-am enervat. Deloc. Se pare ca hipofiza mea a patit ceva, nu stiu daca inainte sau dupa operatie, e ceva in neregula cu secretia de adrenalina si drept urmare am devenit cam nesimtita. Privesc totul cu detasare. Parca nu mi se intampla mie, ci altcuiva.

In piata centrala am observat pe harta ca suntem la doi pasi de Consulatul Lituaniei si am zis sa fac o incercare. Cladirea frumoasa, ianalta, usile bine ferecate. La telefon, robotul iti recita programul: lunea si joia de la 11 la 13. Deci, iau hotararea sa raman in Hamburg pana luni, sa capat o viza, si sa ma duc acolo luni seara. Pasul urmator- un Youth Hostel. In loc sa sun, iau metroul si ma duc pana acolo. Schwanzenstern sau Sternenschwanz- o fi coada cometei in traducere libera? Cartier pitoresc, o gramada de tineri. Youth Hostelul plin la refuz. Mor de foame- gasesc un restaurant indian si intru sa mananc. Am zis restaurant? In fine, o spelunca, cu scaune inalte de jur imprejur si 3 mese slinoase in mijloc. Dar mancarea arata bine si miroase bine. Si a costat cat un sandwich! Dupa ce mananc, incep sa vad lumea cu alti ochi. Am avut senzatia ca mancarea mi-a dat foc. Era foarte condimentata, desi n-am putut recunoaste nici o mirodenie. Pe urma, m-am simtit o alta persoana. De obicei, masa de pranz te adoarme. Asta nu. Mi-a dat aripi. Am trecut pe langa magazinul unui arab care vindea telefoane mobile si avea cabine telefonice. Intru, vorbesc cu Lituania. Partenera noastra zbiara la mine sa ma duc imediat la aeroport si sa iau zborul de dupa-masa, ca nu-mi trebuie nici o viza. A vorbit cu adjunctul Ministrului de Externe in persoana. Cumpar un telefon. In doua minute, arabul imi face instructajul. Apare o chinezoaica care avusese un accident cu o masina inchiriata. Nici boaba de germana. Fac pe translatorul. Dau telefon la AVIS in numele ei. Inhat telefonul si plec. Ce daca nu stiu sa umblu cu el? O sa descopar eu. Inapoi la gara, inapoi la aeroport. Incep sa ma gandesc la o alta tactica. Ce ar fi zbier ca ii dau in judecata pt daune?
Intre timp, Loreta imi da un SMS cu numarul de telefon de la aeroportul din Palanga, care poate confirma ca ma asteapta cu bratele deschise fara nici o viza.

Ajung la ghiseu. Doamna de la Swissport e amabila, suna la Palanga. Vrea ceva scris pt confirmare. Le sugereaza celor de acolo sa le trimita o copie a pasaportului meu si ei sa o semneze si sa o trimita inapoi. Aia zic ca nu. Nu vreti sau nu puteti? Nu putem, nu exista fax aici! In fine, face ea o nota telefonica si imi dau drumul. La vama, alta distractie. Cand am intrat in Germania si cu ce scop. Azi noapte cu trenul. Vreau sa merg in Lituania. Cere indicatii de la sef. 20 de minute. Noroc ca aveam timp.
Si asa am ajuns in Lituania.

Dar sa revin la Klamotten: textual, inseamna haine vechi. Dar prin extensie, hartiile care stau de saptamani pe biroul tau nerezolvate, mobila care nu-ti mai trebuie, mobila de gradina, totul devine Klamotten.
Aici, in schimb, la luxemburghezi, totul e cu trucs, adica trucuri pe romaneste. Programele sunt trucuri, cartile la fel, ponturile pe care ti le vinde cineva si ele. Bagajele mele sunt tot trucs, la fel si dosarele si calculatorul.

Si in incheiere, mai stiti cantecul ala al lui Pittis: Se poate mai rau, se poate mai rau, se poate...
Revenita la Youth Hostel, care e un camin pt tineri in care sunt primiti si babalaci ca mine, cu camere de 6 paturi (dar in Hamburg gasisem cu greu un loc intr-o camera cu 25!), aseara am primit o camera la etajul superior. Nu mai impart dusul si WC-ul cu 5 persoane, ci cu tot etajul. Si mai frumos, nu-i asa? Si colac peste pupaza, aseara am intrat intr-un dus care (sper!) era defect, si mi-a adus aminte de vremea studentiei: dusul silit cu apa rece, fiindca de alta nu curge! Va pup pe toti. Daca supravietuiesc, va mai dau de veste!

# Gabriela @ 11:40 a.m.

vineri, iunie 04, 2004

Tot eu, de la automatul din Youth Hostel. Tre sa apas ca la o masina de scris de pe vremuri...
Nemtii au ce au cu Klamotten: totul e Klamotten; aici in schimb il y a des trucs

# Gabriela @ 8:51 p.m.

joi, iunie 03, 2004

Salut! Sunt Gabi cea juna, iar ca in studentie, fara domiciliu stabil si batand din poarta-n poarta! De trei zile sunt in Luxemburg, locuiesc intr-un Youth Hostel, lucrez de la 8 la 5 si dupa-masa umblu dupa casa. Mai am 75 de euro in cont si aseara un bancomat a refuzat sa mi-i dea si pe aia - sa speram ca a fost doar un accident si ca nu s-a servit nimeni din contul meu intre timp!

Ce vreau sa va povestesc e ca Youth Hostel-ul asta e ceva superb: a fost dat in folosinta acum 3 zile dupa renovare, e intr-o zona istorica, pe valea Alzettei, intre picioarele unui pod suspendat si cu ferestrele dand spre un parc enorm care se pare ca apartine unui ospiciu, dar nu e nici tipenie de om acolo. In fiecare noapte am alte colege de camera, tot felul de hoinare americane si canadiene, iar aseara m-am conversat cu o tipa din Paris care venise la un congres de farmacologie. Faza draguta e ca eu pot vorbi cu toata lumea, ele intre ele nu intotdeauna, din cauza diferentelor de limba.

Si acum sa ajung la problema: cum se face dus. Intri in baie si nu exista nici un intrerupator, doar un senzor de miscare. Lumina se aprinde automat. Splendid! Dar dupa ce intri in cabina de dus, nu te mai vede, asa ca se stinge. Si trebuie sa ridici mainile deasupra capului si sa te agiti. Pana aici merge. Robinetul dusului e un bumb in perete pe care trebuie sa-l apesi. Daca ai noroc si cea dinainte a lasat apa reglata convenabil merge. Daca nu, vai de tine. Dar dupa 30 de secunde, apa se opreste oricum automat. Trebuie sa apesi din nou, si ai alte 30 de secunde. Acum aduceti-va aminte de exercitiul ala din copilarie cand trebuia sa o imiti pe Tamba si sa te freci pe burta si sa te bati pe cap in acelasi timp. Si ganditi-va la mine plina de clabuc, dand din maini si apasand butonul, uneori raspunzand exact pe dos la stimuli - adica apasand butonul cand se stinge lumina si dand din maini cand se opreste apa!

In rest, toate bune. Acces la Internet pt 1 euro 10 minute. Si cu o masina infernala in care nu gasesti tastele si nimic nu functioneaza cum stiam.
Cartela de acces pentru usi. Si mic dejun inclus in pret - ce pacat ca m-am dezobisnuit sa mananc dimineata!

Despre Institut nu va spun mare lucru, ca sunt inca prea suparata pe ei. M-au tinut doua zile fara telefon si Internet, si numai cand am inceput sa fac urat s-au pus pe roate.
Deocamdata maine seara plec in Lituania, si pentru ca voi intalni parteneri de proiect cu care ma stiu de ani si ani, ma simt un pic ca si cum as merge acasa!

Stiti vorba aceea romaneasca: Fereste-ma, Doamne de dorintele mele proaste!
Tare adevarata! Totdeauna mi-am dorit sa calatoresc, dar vara asta cred ca o sa-mi ajunga pentru toata viata!

# Gabriela @ 9:20 a.m.