Ghirlandei 4

joi, iunie 10, 2004

Am ajuns indarat in Luxemburg, la "trucs". Era mai bine la "Klamotten", dar nu e dupa mine ce si cum. M-a si intrebat vamesul din Hamburg: "Cu ce ocazie pe la noi, prin Germania?"
Asta dupa ce la plecare nu m-au lasat sa zbor spre Lituania fiindca nu aveam viza de Lituania. La ei in caiet scria ca trebuie! Ce daca astia au intrat in UE la 1 mai? Noi n-am primit nimic scris!
M-au trimis inapoi din aeroport. Viziunea era cat se poate de neagra. Sa ma intorc inapoi- n-aveam unde dormi. In plus, toti cei 500 si ceva de euro cheltuiti pe bilete de tren si avion trebuia sa-i suport eu- de vreme ce nu mai ajungeam la intalnire! Si pe urma, oprobiul partenerilor! Am sunat-o pe sefa de proiect din Lituania, s-o intreb daca ma poate ajuta. A zis ca nu crede. Bun, atunci sa ma intorc. Dar n-aveam unde dormi!

Deja antrenata in folosirea de chioscuri Internet ciudate prin gari, aeroporturi si Youth Hostel-uri, am bagat doi euro in masina si am aflat ca exista 2 Youth Hosteluri si un Backpackers Station in Hamburg. Am notat adrese, numere de telefon, si am plecat spre oras. Am lasat bagajul mare (adica tot avutul meu, cu care trebuia sa circul ca melcul cu casa in spinare) la gara, intr-o caseta. Dupa o noapte in tren (cu o pauza de o ora la Liege, unde am fost tinta tuturor cersetorilor din gara vreme de o ora!), nu prea eram in forma. Visul meu de a fi printre prieteni si de a avea o camera si un dus al meu pentru 4 zile se naruise. Cred ca imi facusem prea multe vise! Singura decizie de care am fost in stare a fost sa ma urc intr-un autobuz cu etaj pentru un tur de Hamburg. Intr-o ora, am zis eu, mintea mi se va limpezi si genunchii se vor intari. Cred ca va intrebati daca nu m-am enervat. Deloc. Se pare ca hipofiza mea a patit ceva, nu stiu daca inainte sau dupa operatie, e ceva in neregula cu secretia de adrenalina si drept urmare am devenit cam nesimtita. Privesc totul cu detasare. Parca nu mi se intampla mie, ci altcuiva.

In piata centrala am observat pe harta ca suntem la doi pasi de Consulatul Lituaniei si am zis sa fac o incercare. Cladirea frumoasa, ianalta, usile bine ferecate. La telefon, robotul iti recita programul: lunea si joia de la 11 la 13. Deci, iau hotararea sa raman in Hamburg pana luni, sa capat o viza, si sa ma duc acolo luni seara. Pasul urmator- un Youth Hostel. In loc sa sun, iau metroul si ma duc pana acolo. Schwanzenstern sau Sternenschwanz- o fi coada cometei in traducere libera? Cartier pitoresc, o gramada de tineri. Youth Hostelul plin la refuz. Mor de foame- gasesc un restaurant indian si intru sa mananc. Am zis restaurant? In fine, o spelunca, cu scaune inalte de jur imprejur si 3 mese slinoase in mijloc. Dar mancarea arata bine si miroase bine. Si a costat cat un sandwich! Dupa ce mananc, incep sa vad lumea cu alti ochi. Am avut senzatia ca mancarea mi-a dat foc. Era foarte condimentata, desi n-am putut recunoaste nici o mirodenie. Pe urma, m-am simtit o alta persoana. De obicei, masa de pranz te adoarme. Asta nu. Mi-a dat aripi. Am trecut pe langa magazinul unui arab care vindea telefoane mobile si avea cabine telefonice. Intru, vorbesc cu Lituania. Partenera noastra zbiara la mine sa ma duc imediat la aeroport si sa iau zborul de dupa-masa, ca nu-mi trebuie nici o viza. A vorbit cu adjunctul Ministrului de Externe in persoana. Cumpar un telefon. In doua minute, arabul imi face instructajul. Apare o chinezoaica care avusese un accident cu o masina inchiriata. Nici boaba de germana. Fac pe translatorul. Dau telefon la AVIS in numele ei. Inhat telefonul si plec. Ce daca nu stiu sa umblu cu el? O sa descopar eu. Inapoi la gara, inapoi la aeroport. Incep sa ma gandesc la o alta tactica. Ce ar fi zbier ca ii dau in judecata pt daune?
Intre timp, Loreta imi da un SMS cu numarul de telefon de la aeroportul din Palanga, care poate confirma ca ma asteapta cu bratele deschise fara nici o viza.

Ajung la ghiseu. Doamna de la Swissport e amabila, suna la Palanga. Vrea ceva scris pt confirmare. Le sugereaza celor de acolo sa le trimita o copie a pasaportului meu si ei sa o semneze si sa o trimita inapoi. Aia zic ca nu. Nu vreti sau nu puteti? Nu putem, nu exista fax aici! In fine, face ea o nota telefonica si imi dau drumul. La vama, alta distractie. Cand am intrat in Germania si cu ce scop. Azi noapte cu trenul. Vreau sa merg in Lituania. Cere indicatii de la sef. 20 de minute. Noroc ca aveam timp.
Si asa am ajuns in Lituania.

Dar sa revin la Klamotten: textual, inseamna haine vechi. Dar prin extensie, hartiile care stau de saptamani pe biroul tau nerezolvate, mobila care nu-ti mai trebuie, mobila de gradina, totul devine Klamotten.
Aici, in schimb, la luxemburghezi, totul e cu trucs, adica trucuri pe romaneste. Programele sunt trucuri, cartile la fel, ponturile pe care ti le vinde cineva si ele. Bagajele mele sunt tot trucs, la fel si dosarele si calculatorul.

Si in incheiere, mai stiti cantecul ala al lui Pittis: Se poate mai rau, se poate mai rau, se poate...
Revenita la Youth Hostel, care e un camin pt tineri in care sunt primiti si babalaci ca mine, cu camere de 6 paturi (dar in Hamburg gasisem cu greu un loc intr-o camera cu 25!), aseara am primit o camera la etajul superior. Nu mai impart dusul si WC-ul cu 5 persoane, ci cu tot etajul. Si mai frumos, nu-i asa? Si colac peste pupaza, aseara am intrat intr-un dus care (sper!) era defect, si mi-a adus aminte de vremea studentiei: dusul silit cu apa rece, fiindca de alta nu curge! Va pup pe toti. Daca supravietuiesc, va mai dau de veste!

# Gabriela @ 11:40 a.m.