Ghirlandei 4

miercuri, septembrie 15, 2004

Gata! Marturisesc cinstit ca eu sunt vinovata! Eu i-am trimis mesajul Mioarei, care l-a trimis mai departe Monicai! Si sa nu crezi, Moni, ca ei i-a fost usor sa gaseasca 10 adrese de persoane care citesc romaneste!

De obicei sterg asemenea mesaje cu oarece dâcã. De data asta am vrut sa fac un experiment inspirat din lumea blogurilor: sa studiez propagarea meme-urilor! Adica sa vad unde si cum ajunge! Si nu in ultimul rand, aveam o dorinta secreta, na! Cine n-are? Deci - trimitand mesajul la 10 persoane si rugandu-i sa ma anunte cand li s-a implinit dorinta, am primit pana acum 4 raspunsuri negative- dar lumea mai spera inca! Altii au sters mesajul pur si simplu - ca si mine de obicei. Dar departe de mine sa va spun ca nu functioneaza- daca crezi, si apa de ploaie are efect. Teoria mea e ca daca ai cea mai vaga speranta ca ceva din afara ta te ajuta (un medicament, o rugaciune, o persoana, un ingeras), te mobilizezi mai bine ca sa-ti realizezi singur dorinta. Cand zicem: "asta e irealizabil!" ne inchidem singuri usile in nas. Si uneori avem nevoie de un soi de carja! Bineinteles, vorbesc aici de dorinte "bune", adica de dorinte a caror indeplinire nu-ti dauneaza nici tie nici nimanui altcuiva. Pentru ca oi avea eu dorinta de a manca un vagon de inghetata, dar daca mi s-ar implini... Plus exemplele date de Cezar legate de caramida si sef ;-)

Deci - Moni - daca ai o dorinta anume si crezi in "prostiile" astea macar 0,03%, poti sa incerci sa-ti enervezi prietenii cu mesajul. Daca nu, sterge-l, si nimic rau nu o sa ti se intample. Din cate imi aduc aminte, avea un skepsis- intai te punea sa-ti identifici dorinta, si pe urma iti spunea ca o sa se implineasca sau nu in functie de ce faci. Deci, daca nu aveai nici o dorinta, nu mai citeai mai departe- era clar ce urmeaza.

Va aduceti aminte de scrisorile cu Sf.Anton din copilarie? Vesnic gaseam cate una in cutia de posta. Si mi-era frica sa le arunc! Le varam pur si simplu in cutia vecinului!

Partea ciudata e ca primesc asemenea scrisorele acum de la tot felul de universitari si bancheri si cercetatori cu care am avut vreodata ceva de-a face. Se vede ca oamenii au nevoie de asa ceva, altfel n-ar prolifera fenomenul!

Si acum imi fac autocritica: ce am facut e un lucru rau si impardonabil, am contribuit nejustificat la aglomerarea traficului pe net si la punerea oamenilor seriosi in dilema! Promit sa nu mai fac altadata!

Dar ma bucur ca v-am facut sa mai blogãiti un pic!

# Gabriela @ 5:18 p.m.

duminică, septembrie 05, 2004

Multumesc de urari - tuturor celor care v-ati gandit la mine intr-un fel sau altul!

A scris si domnul Alin - textual zice: "Sorry, no time for blog!". Ca sa stiti cum stam!

In rest, toate sunt bune acolo la el. Ei ESTE ocupati. Au fost in Cuba in vacanta.
Alice merge la Ryerson University for a Degree in Journalism (ryerson.ca) si un viitor in televiziune (CNN, eh?!). Asta dupa ce a fost prima eleva de liceu din istorie care a lucrat la postul de televiziune #1 din Canada ca asistenta a lui Marlane Oliver si John Ross - vezi www.680news.com.
El e tot la habcotech.com. Asculta muzica si vad multe filme vechi (anii 50-60). Intrebarea mea invidioasa e de unde-or fi facand rost de ele?

Acestea fiind zise, eu imi fac un sandwich si o iau aiurea cu bicicleta. E asa frumos afara, ca nu mai pot sta in casa nici o clipa! Va mai scriu curand cum arata Mosella la frontiera dintre Luxemburg si Germania - eventual cu poze! Cred ca e ultima zi de vara si vreau sa profit din plin!

# Gabriela @ 10:32 a.m.

miercuri, septembrie 01, 2004

Deci: acum ca v-ati intors de prin vacante, faceti bine si mai blogaiti cate ceva, sa stim si noi ce si cum ati mai facut!

Eu am reusit sa smulg trei zile la munte (zic "smulg" fiindca mi-am cam terminat concediul in avans mergand pe la conferinte si reuniuni de proiect). Deci vineri mi-am luat liber, si am plecat spre Germania, unde m-am intalnit cu prietenele mele de la celalalt Institut si ne-am dus in Alpii bavarezi - tinutul pe care ei il numesc Allgäu si care e pe toate cutiile de branza (ca la noi "Carpati"). Am facut niscai ore bune pe tren, dar stiti voi: unde sunt trei femei laolalta, subiectele de discutie nu lipsesc niciodata! Prima seara a fost grozava: o asezare idilica, o pensiune asijderi, terase cu bere si ... vreme buna. Eu care plecasem de la 13 grade si-mi lasasem costumul de baie acasa ma tot frecam la ochi si nu-mi venea sa cred. Unde mai pui ca prognoza meteo pt acolo zicea 19 grade si nor.
A doua zi, sambata, am urmat traseul luat de pe Internet. Daca-mi arata cineva piscul pe care urma sa ne cataram, cred ca luam autobuzul. Dar asa, inconstiente, am urmat potecuta si semnele si am vazut cetatea situata la cea mai mare altitudine din Germania - Falkenstein.
De acolo stiam ca vom merge pe curba de nivel - dar n-a fost sa fie! Dar privelistea a meritat!
Puteti da o tura si pe la www.phlog.net/user/gabig58 sa vedeti cateva dintre pozele facute cu manuta proprie (si cu o camera digitala de 2 parale!).
Pe scurt, am facut vreo 15-16 km in 7 ore. Cu baut de socata pe o terasa, cu picnic la ruina, cu popas pentru cules plante medicinale. Am supravietuit, dar atat. Am dormit 10 ore si nu ne-am fi sculat daca nu trebuia sa plecam mai departe! Prietenele mele au cu 10 ani mai putin ca mine, dar cand am incercat sa rememoram cand am urcat ultima oara pe munte, media a fost de 5 ani.

Asa ca a doua zi ne-am dus sa vedem castelul romantic Neuschwanstein, care pe dinauntru mi s-a parut oribil (remarcile noastre in soapta au fost ca nu e de mirare ca bietul rege s-a sinucis dupa doua nopti petrecute aici!). O sa radeti de mine, dar Pelesul e mai frumos! Erau sute de asiatici peste tot, castelul face parte din turul Europa in 5 zile oferit de multe agentii de turism. Si pe urma am luat trasura la vale - prietena noastra coreeana nu fusese niciodata intr-una!, am mai facut un picnic la marginea padurii, am luat un autobuz pana la Füssen ca incepuse sa ploua cu bulbuci, si am esuat tragic pe terasa unei cafenele unde ne-am imbuibat cu bunatati locale.

Le-am spus fetelor povestea Danei Craciuc, ca sa stie la ce sa se astepte in zilele urmatoare: ca e posibil sa trebuiasca sa ne ridicam piciorul cu mainile pe scara autobuzului. Nu ca mainile ar fi fost intr-o stare prea buna!

In fine, am ajuns cu bine la Kaiserslautern seara, iar a doua zi am facut o vizita de lucru la fostul meu Institut. Pentru ca am lucrat cu spor toata ziulica, am uitat de febra musculara. Abia seara in tren mi-am adus aminte!

Acum iata-ma din nou la datorie!
Si acum sa va auzim pe voi!

Silvi, unde e casa voastra de la tara? Sa putem si noi sa ne imaginam ce si cum. La mare, la munte, la ses? Tare mi-a placut asta cu incuiatul facultatii! si as fi vrut sa-mi inchida si mie cineva usa in nas. Apoi am realizat ca eu eram dintre aia care faceau inventarul, rearanjau mobilierul, reinstalau programe, garniseau gazeta de perete... Dar noi nu incuiam usa, ca era mai fain sa vina si studentii si sa ne povesteasca pe unde-au umblat si ce-au mai facut!

Deci, gata cu vacanta si concediile! Sa va auzim glasciorul!

# Gabriela @ 3:14 p.m.